28 iun. Capcanele în care cad cuplurile
Mă gândesc în primul rând la identitate și la încredere. Adică la lipsa lor… care, cronicizându-se, duce inevitabil la nefericire în orice relație.
O relație este cu atât mai reușită cu cât fiecare își păstrează identitatea, și rămâne același om care era când celălalt s-a îndrăgostit de el: cu pasiunile și visurile lui, cu hobbiurile și activitățile lui din timpul liber. Orice încercare de a îngrădi personalitatea celuilalt (sau poate chiar a ta, pentru a te mula pe celălalt) vor duce, poate încet, dar inevitabil, la probleme în cuplu.
De multe ori noi, fetele, facem o greșeală foarte mare : ne gândim din prima clipă să schimbăm unele lucruri la partenerul nostru, bineînțeles în bine (sau cel puțin ce credem noi că înseamnă bine..). Nu este neapărat un gând conștient, dar el se insinuează din nesiguranță și din dorința de securitate. Bineînțeles, subiectul este mult mai vast și are legătură de fapt cu încrederea în sine. Vrem ca ei să fie fericiți dar în același timp ne dorim să-i ținem cât mai aproape de noi. Și din păcate câteodată nu poți fi fericit, chiar și lângă persoana iubită, dacă ești nevoit să renunți la lucruri care pentru tine sunt importante..
Fetele sunt fericite când ei, îndrăgostiți lulea fiind, renunță la plecatul pe munte cu bicicleta sau la seara cu băieții, și-și zic : „WOW! A renunțat la toate prostiile lui pentru că mă iubește, și a ales să stea cu mine acasă.” Asta se întâmpla până când bietul om își dorește să iasă într-o seară doar cu băieții, să mai vorbească și de-ale lor, iar ea interpretează că vrea să o înșele sau că nu o mai iubește sau că nu se mai distrează cu ea…. Sau, din contră, el nu va îndrăzni să facă nimic din ce-și dorește, ca să nu o supere, ci doar acumulează frustrări care, la un moment dat, fac „Bum!”. Desigur, exemplul funcționează la fel și inversând rolurile.
Înainte de a forma un cuplu, lăsând la o parte atracția fizică, fiecare admiră la celălalt o grămadă de lucruri: de exemplu că e bun în ceea ce face, că se pare că a citit multe cărți și e deștept, că are o formă fizică bună pentru că face sport și se îngrijește, că are mulți prieteni cu care are o relație foarte bună, că are niște aspirații înalte etc. În multe cazuri, după ce trece mai mult timp, începi să uiți ce te fascina la celălalt, ba chiar te gândești că te deranjează. Începi să găsești nod în papură și să minimalizezi toate micile succese pe care le are.
Cum ar fi dacă în cel mai greu moment în care te-ai afla într-o relație, ți-ai da un reset și ți-ai imagina că abia te-ai îndrăgostit de celălalt?
Să te uiți la el gândind numai lucruri pozitive, să admiri tot ce face, zi de zi, și să treci cu vederea ce te deranjează (așa cum trebuie să recunoaștem că facem când ne îndrăgostim). Cum te-ai purta oare? Cum te-ai simți tu? Dar celălalt? Și, mai ales, cum s-ar îmbunătăți relația voastră?
O altă capcană în care cad cuplurile este lipsa de încredere perpetuată. Este un cerc vicios: în momentul în care nu ai încredere în cineva, persoana cealaltă simte și încearcă ori să contracareze nedreptatea, ori să se justifice. Ambele variante duc la alimentarea cu presupuse dovezi a celui gelos și tot așa, până la exasperare.
Eu sunt de părere că dacă ești angajat într-o relație trebuie să dai 100% credit celuilalt. Dacă simți că nu poți asta (și de multe ori ceea ce simți e mai corect decât ceea ce știi), mai bine te desparți de persoana respectivă. Eu nu văd coabitare între iubire și lipsa de încredere.
No Comments