25 mai Credintele care ne limitează
“Credințele sunt profeții care se împlinesc prin propria forță” – Joseph o’Connor
Dacă eu cred despre mine ca sunt un dansator bun, voi fi mai relaxat, mă voi putea concentra pe mișcările pe care trebuie să le fac, voi avea o atitudine deschisă și plăcută față de partenerul de dans, care îmi va zâmbi și-mi va confirma că progresez, îmi voi permite să studiez cât mai mult, pentru că știu că am talent și, în consecință, am mult mai mari șanse să intru în atmosferă și chiar să devin un dansator bun.
Dacă eu cred despre mine că sunt un dansator netalentat și aritmic, voi fi crispat, mă voi gândi doar la cât de prost dansez în timp ce am partenerul în față, iar acesta se va crispa la rându-i, ceea ce ne dă indicii clare că sunt un dansator teribil, voi renunța la cursurile de dans, pentru că e clar că este o pierdere de vreme din moment ce nu sunt făcut pentru asta, și în consecință nu voi reuși niciodată nici măcar să învăț pașii de bază, darămite să devin un bun dansator.
“Convingerea noastră este aceea conform căreia credințele sunt formate de experiență și, în aceeași măsură, experiențele sunt rezultatul credințelor.” J. O’Connor
Credințele se împart în două categorii, în funcție de efectul pe care îl au în viața “proprietarului” lor : credințe pozitive și credințe limitative. Voi începe cu cele din urmă, că ele ne dor cel mai tare.
Credințele limitative
“Îndoielile noastre sunt trădători, și ne fac să pierdem binele pe care l-am putea obține adesea, prin teama de a încerca.” – William Shakespeare
O’Connor și A. Lages definesc credințele limitative ca fiind “obstacole majore în demersul nostru de a ne atinge obiectivele și a ne trăi valorile.” Ele sunt ca niște reguli după care noi trăim, dar care ne afectează serios și ne împiedică să obținem ceea ce merităm și ar fi natural să obținem prin propriile noastre forțe.
Credințele limitative sunt ca niște etichete pe care ni le punem nouă sau altora pe niște plicuri pe care apoi le închidem. Ele ies de cele mai multe ori la iveală atunci când te întrebi “ce mă împiedică să îmi ating obiectivul?”. “Nu pot”, “Nu știu”, “Nu sunt bun”, “Sunt prea bătrân”, “Sunt alții mai buni ca mine”, “Sunt bolnăvicios”, “Nu mă ascultă niciodată”, și lista ar putea continua la infinit cu credințele care ne restricționează zilnic să devenim ceea ce vrem să fim.
Convingerile limitative ne țin închiși în zona noastră de confort ca într-o închisoare. De multe ori oamenii bănuiesc că ar putea să le dărâme, dar îi împiedică frica de necunoscut, de efort suplimentar sau de eșec. Aici poate interveni cu succes un coach sau un specialist NLP, care te poate conduce prin niște metode foarte simple spre identificarea lor și înlocuirea cu alte credințe care te pot ajuta.
Coachingul are puterea de a releva aceste credințe care te limitează, de a te ajuta să le conștientizezi și să le înlocuiești cu alte credințe pozitive, care se vor dovedi productive.
Credințele pozitive
“Forța unei persoane care are o credință este egală cu forța a 99 de oameni care au doar interese.” – John Stuart Mill
Credințele pozitive sau productive sunt cele care te sprijină să te apropii cât mai mult de scopul și obiectivele tale. Ele te ajută să fii mai motivat, mai încrezător în resursele tale, îți dau și îți dau o stare de bine care te aduce mai aproape de ceea ce îți dorești : fericire, sănătate, o carieră frumoasă, relații mai bune la job sau cu partenerul de viață, libertate, etc.
Părinții și profesorii pot cultiva credințe pozitive în copii, care le vor avea sădite în ei toată viața și le vor aduce împlinire.
Credințele nu sunt veșnice, se pot schimba.
“Mintea este atotputernică, și poate schimba Raiul în Iad și Iadul în Rai.” – John Molton
Dinamica credințelor noastre pe parcursul vieții este influențată, la fel, de mediu, de noi experiențe, de cunoaștere sau de ceea ce preluăm de la alții. Acestea se modifică în timp și modifică după sine și comportamentul și acțiunile noastre. Ne formăm credințele în funcție de experiențele trăite, apoi acționăm ca și cum acestea sunt adevărate. Pentru că fiecare zi ne aduce noi perspective, experiențe și oportunități de cunoaștere, devenim mai înțelepți, iar spre sfârșitul vieții e posibil să fi scăpat de multe dintre credințele limitative pe care le avem pe parcursul vieții.
De cele mai multe ori, când un client de coaching este într-un un impas, coach-ul va scoate la iveală prin întrebările potrivite niște credințe limitative care îl țin în loc. Coachingul asistă clientul în drumul spre identificarea și conștientizarea credințelor care limitează și îl sprijină să își găsească propriile resurse interne și credințe productive care îl pot ajuta să-și atingă obiectivele.
Concluzie
Credințele ne pot da aripi sau ne pot lega de mâini și de picioare. Credințele le putem dobândi din experiență, dar, mai important, credințele creează experiențe. Credințele îți pot fi aliați, dar îți pot fi și dușmani. Toate credințele pe care le ai sunt corecte, oricât de rău îți fac, pentru că sunt ale tale. Tu ești singurul care poți decide ce este și ce nu este adevărat pentru tine, ce te susține și ce te doboară, ce îți face bine și ce îți face rău.
No Comments