Fii cel mai bun prieten al copilului tău

Dacă ești părinte, cel mai important lucru este să nu te pui pe un piedestal mare.

Singurul atribut pe care îl ai în plus, este că ai venit pe pământ cu câțiva ani mai devreme. Iar asta nu te califică să dai sfaturi despre orice din Univers. Daca îți admiți ignoranța cu copiii, mai ales cu cei mici, vor deveni prietenii tăi apropiați, altfel, se vor uita la tine în sus pentru că sunt nevoiți, fiind doar o chestiune de ierarhie, și bineînțeles că oricine urăște ierarhia. Să te uiți în sus … gâtul doare, nimănui nu-i place.

Dacă încerci să te situezi deasupra, pierzi posibilitatea de a fi un prieten bun, iar atunci ei nu caută sfatul tău, ci caută răspunsuri peste tot în jur, în cartier, pe internet … nici nu-ți trece prin cap pe unde ar putea fi cel mai bun prieten.

O relație este posibilă doar atunci când ești cu ambele picioare pe pământ, nu undeva sus. Doar atunci se creează o prietenie și este loc pentru corectare. Când nu există prietenie, poți spune ce vrei, oricum nu te va asculta nimeni. Iar dacă vei continua să dai sfat după sfat, vor face exact contrariul, doar ca să-ți facă în ciudă … o grămadă de copii fac tot felul de lucruri doar pentru că îi înspăimântă pe părinți, le face plăcere asta. Însă, dacă ar exista o legătură de prietenie, ar asculta natural. Asta e ceea ce ar trebui să câștigi tu, asta ar trebui să facă toți părinții și profesorii, să câștige prietenia noii generații, în loc să se gândească că ei cunosc tot, doar pentru că au niște ani în plus.

Așa că, oprește-te din a le da sfaturi,  fii prieten cu ei, joacă-te cu ei, ascultă-le muzica, dansează cu ei, și vei vedea că vor deveni pasionați de tine, se va crea o relație, iar o dată asta creată, îi poți influența.

Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegi atunci când vrei să aduci un copil pe lume, este că acesta nu reprezintă un proiect personalizat.

Trebuie să fii conștient că un copil necesită timp alocat, nu să-l strecori în programul tău pe ici pe colo. Tot ce are nevoie este să petreci timp cu el, să-l expui la natură, la diferite forme de creație.  În schimb, tu îi cumperi un iPad când are 5 ani, și asta nu din dragoste ci strategic, ca să „scapi” de el, să poți să te ocupi de ale tale. Deci, mai întâi de toate, trebuie să lucrezi la tine, să devii acea persoană cu care copilul iubește să fie. Apoi, chiar și timpul poate fi ajustat, dacă într-adevăr ești acea persoană pentru el, 5 minute valorează  5 zile!

La ce vrei să-ți expui copilul este alt lucru la care orice părinte e nevoie să se gândească, pentru că, nu învățăturile morale ci expunerea este cea care va rămâne. Așa că, expune-i  la toate lucrurile pozitive și minunate, iar pozitiv nu înseamnă corect versus greșit, înseamnă viața în simplitatea ei. Înseamnă să petreacă cât mai mult timp în natură, pentru a fi echilibrați fizic și mental, care este lucrul cel mai important.

Părinții cred că toate lucrurile pe care iei nu au reușit să le facă, le vor obține prin copii.

Ei nu sunt o extensie a ambițiilor tale și nici nu trebuie să fie. Iar asta se întâmplă pentru că tu crezi că sunt proprietatea ta și chiar nu sunt! Si te trezești că pe la 10 ani îți spun „nu e treaba ta să-mi spui ce să fac!”

Asta înseamnă ca nu ar trebui să le spui nimic? Ba da, este treaba ta, că dacă tu nu îi ghidezi, o va face altcineva pe stradă sau la distanță, pe internet.  Așa că, da … hrănește-i, protejează-i, permite-le să-și exploreze posibilitățile, este treaba ta să faci asta ca părinte. Problema apare din faptul că îngrijorarea părinților este mai mult de genul „ce se va întâmpla”. Există o teamă legată de orice, când ar trebui să fim preocupați ca această generație să nu fie o extensie a generației noastre, să facă ceva ce generația noastră nici nu și-a imaginat, acesta ar trebui să fie scopul, să facă lucrurile diferit.

Dacă vrei ca copilul tău să fie atent la sugestiile pe care i le dai, nu încerca să-l dișciplinezi.

Dacă este deștept … nu va funcționa. Da, poate ici și colo mai pui piciorul în prag câte puțin, dar dreptul ăsta îl ai tocmai pentru că ai construit o relație de prietenie cu el și poți astfel beneficia de privilegiul de a fi mai în vârstă. Dar altfel, nu încerca să-l dișciplinezi pentru că nu va merge. Dacă nu îi place dișciplina ta, în câteva luni nu te va mai plăcea pe tine, dacă în câțiva ani va urî dișciplina ta, tot atunci te va urî și pe tine. Așa că nu te pune în acea situație.

Cel mai important lucru este să-i oferi un cadru, o atmosferă plină de bucurie, dragoste și inspirație. Care să-l inspire să se ridice și să-și descopere potențialul maxim. Dacă această atmosfera este asigurată, nu ai de ce să te îngrijorezi de dișciplină, pentru ca va veni de la sine. Dișciplina nu înseamnă control, ci că ești focusat către a cunoaște, nu este numai a face ceva oricum, ci fiind dispus să înveți cum să faci totul mai bine.

Greșeala fundamentală a sistemului educațional de astăzi este credința că trebuie să pregătim copiii pentru ceva.

Nu, nu trebuie să-i pregătim pentru nimic. Trebuie doar să-i facem flexibili și să le ascuțim inteligența și percepția, iar asta îi va face să asimileze repede tot din jur, să se adapteze din mers, nu să devină un ceva rigid de genul „eu sunt inginer”, „eu sunt doctor” și să rămână blocați acolo. Nu vreau să spun că nu le trebuie nici un fel de pregătire mai încolo, dar nu când sunt copii. Acum auzim copii de 3-4 ani care spun „eu o să fiu inginer IT”, „eu o să fiu doctor”, … când nu de o astfel de cultură este nevoie, ci de o generație care să caute soluții .

Lasă-ți copilul să facă ceva la care tu nu ai putut visa. De la nivelul la care ești, ai putut să-i asiguri copilului tău o pâine. Așa că lasă-l să trăiască o viață în care nu trebuie să se gândească la pâinea lui, să nu trăiască pentru supraviețuire ci ca să creeze ceva.

Cu siguranță ți-ai adorat puiuțul când a fost bebeluș, îți plăcea să-l învârți, să-l răsucești, îi făceai ce voiai tu și asta îți plăcea. Pe la 3-4 ani la fel, se târa peste tot și tu cu el, încercai să-l imiți … totul era minunat.

Dar, vine o vreme când devine adoleșcent și încearcă să fie „de capul lui”, se grăbește să crească, însă tu încă vrei să gângurești cu el. Îi plăcea când te târai cu el când avea 3 ani … dar acum vrea altceva, iar tu ar trebui să te adaptezi!

Cel mai bun lucru, dacă vrei să fii de valoare copiilor tăi, este ca atunci când te văd să zică „wow, așa vreau să fiu și eu!” Trebuie să devii  în așa fel încât, atunci când te văd, fără să spui nimic, toți să vrea să fie ca tine. Trebuie să înveți să dansezi ca ei, să cânți ca ei, să vorbești ca ei și o să vrea să fie ca tine. Iar o dată ce vor să fie ca tine, nu are de ce să nu se întâmple, nu?

Așa că trebuie să-i faci să se îndrăgostească de tine, nu să ceri lucruri.

Iar pentru asta … nu trebuie decât să strălucești puțin!