17 oct. Îmi urăsc serviciul! Ce pot face?
Dacă te auzi des spunând “scârbici’” în loc de servici’, sau când încă nici nu ai ajuns dimineața la birou și spui ca abia aștepți să termini ziua de lucru, atunci faci parte din cei peste 40% dintre români care sunt nefericiți la muncă.
Chiar dacă aproape jumătate dintre români își urăsc locul de muncă, asta nu înseamnă că e normal. Înseamnă doar că trebuie neapărat să faci o schimbare în viața ta, pentru că atunci când ești nefericit la birou, aceasta se răsfrânge și asupra sănătății sau vieții tale private.
Care sunt cel mai des întâlnite cauze, și ce ai putea să faci ca să schimbi situația?
Grosso modo, ai două variante: ori iei niște măsuri, ori îți schimbi jobul.
Îți voi enumera mai jos cel mai des întâlnite cauze ale nefericirii la birou, și câteva soluții pentru a-ți îmbunătăți viața profesională.
Ești plătit prost.
În momentul în care există un dezechilibru în defavoarea ta între munca pe care o depui și recompensa materială pe care o primești, este clar că nu ai cum să fii fericit. Ce poți să faci?
Reevaluează situația. Pune pe hârtie ce cheltuieli lunare ai și care ar fi suma pe care dorești să o câștigi. Nu te sfii să deschizi discuția cu angajatorul tău.
Sunt două situații posibile:
– Ești plătit sub prețul pieței pentru munca pe care o prestezi.
– Ai nevoie de mai mulți bani decât câștigi acum, dar îți lipsesc niște competențe ca să avansezi pe un post mai bine plătit.
În funcție de situația ta, ori poți solicita o mărire de salariu pentru a fi în linie cu piața, ori discută cu angajatorul și ridică-i la plasă ideea că ai vrea să înveți lucruri noi pentru a avansa.
Nu ești apreciat.
Sunt foarte des întâlnite situațiile în care doar faptul că ai un nou șef, care nu prea te place, și îți pune bețe în roate, poate să îți schimbe total optica despre jobul tău, indiferent de ce salariu bun ai avea.
În acest caz ajută înainte de toate să ai o atitudine proactivă – mai precis să îți faci treaba cât de bine poți, și chiar dacă simți o animozitate din partea șefului, să nu îi dai curs. De multe ori se întâmplă să te înșeli asupra oamenilor, e perfect omenesc, iar dacă ești ireproșabil și poate chiar vii cu idei bune, s-ar putea să se schimbe situația.
Un al doilea pas ar fi să ai o discuție directă cu noul șef, în care să-i explici ce te face să nu te simți în largul tău. Cheia este să nu fii certăreț, ci mai degrabă deschis și înțelegător. Poți avea surpriza să constați că veți deveni cei mai buni prieteni.
Nu îți place ceea ce faci.
E posibil să-ți fi dorit mult să devii economist, pentru că ți-ai imaginat că vei găsi ușor un loc de muncă. Doar că între timp, după ce ai schimbat mai multe job-uri, ai realizat că te plictisește de moarte domeniul. Stai liniștit, nu ești un caz izolat.
Dacă te uiți un pic în jur, e plin de oameni care pe la 30-40 de ani au făcut schimbări majore în carieră: de la drept la muzică, de la contabilitate la profesorat, de la bănci la fashion, de la antreprenoriat la corporație, etc. Sunt super fericiți și câștigă și mai mulți bani.
De ce? Pentru că în sfârșit fac ceea ce iubesc să facă, și au talent în acea direcție.
Ai curaj să faci ce-ți spune intuiția! Indiferent în ce constă tranziția sau cât de greu ți-ar fi la început, fii sigur că vei avea succes.
Identifică la ce ești tu cel mai bun, ce îți place cel mai mult să faci la birou, ce te pun colegii să faci în locul lor, că ție îți iese mai bine, pentru ce te caută doar pe tine prietenii atunci când au nevoie de ceva?
Abonează-te la newsletter și vei primi workbook-ul „Cum să îți descoperi pasiunea în viață”, care te va ajuta să descoperi ce meserie ți s-ar potrivi cel mai bine.
Muncești prea mult peste program.
Excesul este marea problemă a zilelor noastre, iar conceptul de work-life balance este foarte puțin cunoscut la noi în țară. Din fericire, această problemă este mai ușor de rezolvat decât cele de dinainte.
Pur și simplu imaginează-ți că dacă nu pleci după cele 8 ore de muncă, va arde ceva. Cât timp ai terminat ce aveai de făcut, nu are nimeni dreptul legal și etic să îți reproșeze ceva.
Aici se regăsesc cel puțin două situații:
– Nu ești eficient la birou, și atunci ar fi bine să faci o schimbare. Planifică-ți toate activitățile în fiecare zi și estimează cât timp ai nevoie să dedici fiecărui lucru în parte.
E recomandat să începi ziua de lucru cu cele mai importante activități, acelea pe care numai tu le poți face.
– Ți se dau mai multe sarcini decât poate duce un angajat în 8 ore/zi. Aici poate fi vorba ori de un abuz, ori pur și simplu de o lipsă de comunicare.
Șeful tău poate să nu știe cât îți ia să faci anumite lucruri, și pentru că tu nu reclami nimic, el consideră că este foarte în regulă.
Soluția constă tot în a pune pe hârtie atribuțiile pe care le ai și cât îți ia fiecare activitate în parte, apoi să discuți situația cu șeful tău.
Tu ce motive ai să nu îți placă job-ul pe care îl ai?
Ia-ți timp de reflexie și nu lăsa lucrurile să curgă așa ca până acum. E viața ta, sunt anii tăi, e sănătatea ta. De ce să nu trăiești zi de zi, oră de oră, cu zâmbetul pe buze?
No Comments