Te-a înșelat? Acum trebuie să fie capabil să se descurce cu asta

Infidelitatea. Un subiect greu pentru mulți dintre noi. Exista asa, o convingere, ca cei aflati in relatii armonioase nu insala. Ei bine, nu este neapărat adevarat. Si atunci vine intrebarea …daca asa stau lucrurile, cum pot sa mai fiu relaxat in relatia in care sunt? Cum mai pot sa-mi dau seama daca e posibil sa fiu inselat?

Cand intri intr-o relatie, esti constient ca asta ar putea sa se intample. Nu traiesti cu ideea asta, speri ca nu va fi cazul dar nu e ca si cum e ceva imposibil. Iti doresti sa nu se intample, te implici  in relatie, speri că este suficient de solida, ca poti satisface nevoile partenerului, dar sa traiesti cu naivitatea că asta nu se va intampla niciodata inseamna sa te minti singur. Din contra, sanatos ar fi sa-ti spui „asta ar putea sa se intample si am sa fac tot ce-mi sta in putinta ca sa nu fie cazul”.

În ziua de azi ne simțim mai inconfortabil sa stam intr-o relatie care scârțâie decat sa iesim din ea. Iar daca tu inseli in loc sa pleci pur si simplu, inseamna ca relatia are parti suficient de bune incat sa merite salvate. Si atunci, ce motive ai avea sa inseli? Unii o fac pentru ca vor ceva nou, altii pentru ca sunt prea plini de ei, dar sunt si cei care o fac pentru a-si pastra relatia, oricat de ciudat ar suna asta. Pentru ca astfel isi pot satisface niste dorinte neimplinite pe care le au, este de fapt o forma de autosabotaj – ca partenerul sa afle si astfel sa poată avea o discutie sincera. Pentru ca incearca sa spuna de mult ceva dar partenerul nu-i aude.

Tendinta in astfel de cazuri este sa spunem ”daca esti suficient de nefericit incat sa inseli, esti suficient de nefericit sa pleci!”. Realitatea este insa ca e mult mai greu sa ramai, sa reconstruiesti, sa treci printr-o criza, sa vezi ce e de facut ca sa treci prin asta … pentru ca relatia este mai mult decat ce se intampla intre doi oameni. Cand stai intr-o relatie ani la rand, practic ar trebui sa renunti la o viata intreaga construita impreuna.

Cel mai bine e sa stabilesti cu partenerul care e „mostenirea” aventurii avute . Dar cum fac cu furia si resentimentele pe care le simt, si in acelasi timp sa fac sa mearga ceva ce nu eu am stricat? De ce ar trebui ca eu sa fac jumatate din treabă ca sa repar asta? Draga mea, nu esti obligata deloc sa-ti infrângi toata furia … esti perfect indrepatita ca , atunci când subiectul apare in discutie peste X timp, sa fumegi cu totul si sa-i spui ca a avut tupeul sa ia ceva ce era al vostru si sa-l duca in alta parte. A vrut o femeie care să lupte pentru el? Ei bine, a obtinut-o. Acum trebuie sa fie capabil sa se descurce cu asta.

Ideea nu e sa te faci ca nu s-a intamplat nimic, ci sa poti face diferenta, sa spui „cand vine vorba despre asta, nu te iert!”, dar in rest sa vezi in el acelasi barbat care a fost langa tine in cele mai grele momente. Sa vezi ca a gresit „acolo”, dar este in continuare bun in alte privinte. Sa nu stergi cu buretele totul, gandindu-te ca pentru ca atunci te-a inselat, a distrus tot ce ati avut si construit vreodata. Nu judeca toata relatia dupa aventura aia, este nedrept. Poate ati crescut copii impreuna, ati ingropat parinti, ati trecut prin crize financiare, prin boli … poti lasa ca „asta” sa devina adevarul suprem? Nu cred ca este corect nici fata de relatie si nici fata de investitia uriasa pe care oamenii o fac intr-o relatie.

Doamne fereste, nu vreau sa spun ca a insela este corect. Spun doar ca poti sa treci prin asta. Este evident ca vor fi momente in care îi vei aminti ca nu il poti ierta pentru ce a facut, si este al naibii de bine sa ai focul asta. Pentru ca intr-un fel, te lupti pentru el. Iar daca el nu poate face față mâniei tale … păcat. A vrut atentie, a vrut sa vada daca iti pasa? Asta are. Este treaba lui acum cum duce asta.